23 aprilie – Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor
Articol publicat pe 23-04-2025
În fiecare an, cele 194 de state membre UNESCO marchează, pe 23 aprilie, Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor. Această zi este dedicată promovării lecturii, publicării de cărți și respectării drepturilor de autor.
Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor a fost inițiată de UNESCO pentru a încuraja accesul la lectură și a evidenția contribuția autorilor la dezvoltarea culturii. Ideea unei astfel de aniversări a apărut în 1923, în Spania, ca un omagiu adus scriitorului Miguel de Cervantes. În 1995, în cadrul Conferinței Generale de la Paris, UNESCO a stabilit oficial data de 23 aprilie ca zi internațională a cărții. Data are o semnificație simbolică, fiind asociată cu nașterea și moartea unor scriitori importanți, precum William Shakespeare, Vladimir Nabokov, Manuel Mejía Vallejo, dar și cu înmormântarea lui Miguel de Cervantes.
UNESCO desfășoară mai multe programe care pun în centru cartea și lectura. Unul dintre ele este programul Capitala Mondială a Cărții. În fiecare an, cu ocazia Zilei Mondiale a Cărții, o nouă capitală este desemnată de UNESCO împreună cu organizații internaționale din domeniul editorial, al librăriilor și bibliotecilor. Orașul ales își asumă promovarea cărții și a lecturii pentru toate vârstele și în toate mediile sociale, atât în plan național, cât și internațional.
Până în prezent, UNESCO a desemnat 25 de Capitale Mondiale ale Cărții, începând cu Madrid, în 2001, și până la Rio de Janeiro, orașul ales pentru 2025. Timp de un an orașul brazilian va derula un amplu program care pune accent pe modul în care cărțile pot contribui la schimbări sociale, prin alfabetizare, educație și reducerea sărăciei, precum și la dezvoltare economică durabilă.
Un alt program important al UNESCO este rețeaua Orașelor Creative. Aceasta susține domenii culturale precum literatura, muzica sau designul. Municipiul
Iași este inclus în această rețea ca oraș creativ pentru literatură, datorită patrimoniului său literar și inițiativelor care sprijină scriitorii și lectura la nivel local și internațional.
În România, pe data de 23 aprilie este aniversată atât Ziua Internațională a Cărții și Drepturilor de Autor cât și Ziua Bibliotecarului. Pentru a marca aceasta zi, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO,
Biblioteca Județeană Vâlcea „Antim Ivireanu” se desfășoară o campanie de încurajare a lecturii cât și uin simpozion științific intitulat. Conectarea comunității la valorile europene prin biblioteca publică”, la care vor participa bibliotecarii de la bibliotecile publice din județ.