25 noiembrie - ZIUA INTERNAȚIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENTEI ÎMPOTRIVA FEMEIILOR
Articol publicat pe 24-11-2023
În anul 2000, prin Rezoluția ONU 54/134 a fost adoptată ZIUA INTERNAȚIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENTEI ÎMPOTRIVA FEMEIILOR. Fetele și femeile nu se bucură pe deplin de drepturile lor umane și de libertățile fundamentale. În multe țări este îngrijorător eșecul de lungă durată de a proteja și promova acele drepturi și libertăți în legătură cu violența împotriva femeilor.
Unele fete și femei, cum ar fi cele aparținând unor grupuri minoritare, fetele și femeile migrante, fetele și femeile refugiate, fetele și femeile care trăiesc în comunități rurale sau îndepărtate, cele sărace, femeile aflate în detenție, fetițele, femeile cu dizabilități , femeile în vârstă și femeile aflate în situații de conflict armat, sunt deosebit de vulnerabile la violență.
Crizele multiple cu care omenirea a fost confruntată recent, au validat, din păcate, nevoia unei acțiuni și mai susținute de prevenire a violenței împotriva fetelor și a femeilor.
Orice formă a violenței, fie verbală sau promovată prin rețele media, prin bullying sau orice altă formă de manifestare, orală sau fizică, domestică sau la locul de muncă, de joacă sau pe stradă, oricare ar fi forma de manifestare, violența trebuie oprită. Și nu este doar despre violența bărbaților împotriva femeilor, a băieților contra fetelor, care rămâne covârșitoarare , ci și a fetelor și femeilor contra semenelor lor.
Desemnările UNESCO din România, școli, universități, cluburi și asociații sunt promotoare active ale prevenirii violenței împotriva fetelor și a femeilor. Parteneriatele școlilor cu organizațiile neguvernamentale au contribuit la crearea unei conștiințe sociale a impactului negativ al violenței împotriva femeilor, atât asupra vieții sociale, cât și asupra vieții economice.
Comisia Națională a României pentru UNESCO va co-organiza și face cunoscute activități care vor fi dedicate zilei de 25 noiembrie, celor 16 zile de activism pentru eliminarea violenței împotriva fetelor și femeilor , precum și activități prilejuite de aniversarea zilei de 10 decembrie, Ziua internaţională a drepturilor omului, care în anul 2023 este în cel de-al 75lea an de la adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.