Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Cultură și Știință (UNESCO) este expresia celor mai nobile idealuri care fundamentează sistemul Națiunilor Unite: asigurarea păcii și cooperării internaționale prin acces la educație, eliminarea discriminărilor sociale, protejarea patrimoniului cultural și natural, încurajarea comunicării și schimburilor științifice.
16 noiembrie este ziua în care, în urmă cu 75 de ani, se încheia conferința internațională în care a fost lansată Constituția Organizației, expresie a încrederii pe care lumea abia ieșită din cel de-al doilea război mondial o avea în capacitatea umanității de a-și construi un viitor mai bun: "dacă războaiele se nasc în mintea oamenilor, atunci în mintea oamenilor trebuie construită protejarea păcii".
Prin cunoaștere științifică, prin comunicare interculturală și inter-religioasă, prin acces egal la educație, prin onestitate în competițiile sportive, prin respectarea patrimoniului cultural, UNESCO luptă de 75 de ani să apere idealurile care i-au dat naștere. România este mândră să contribuie la această luptă constantă pentru valorile cele mai înalte ale umanității și este onorată să primească din partea Organizației recunoașterea importanței culturii și tradițiilor sale.
La mulți ani UNESCO!
Daniela Zaharia
Secretar - General CNR UNESCO
Grafică poster: Marius Pescaru
Fotografii: Ilie Tudorel, Irinel Cîrlănaru, Helmut Ignat