A doua ediţie a programului de burse naţionale, acordate femeilor cercetator
Articol publicat pe 28-01-2015
Dr. Nicoleta Preda şi Dr. Elena Butoi sunt cele două bursiere naţionale ale programului UNESCO – L’Oréal „Pentru femeile din ştiinţă”, ediţia II – 2011.
Ele au câştigat ediţia de anul acesta primind două burse de cercetare: prima, pentru o lucrare din domeniul Chimiei (anul 2011 fiind anul Internaţional al Chimiei) iar cea de-a doua, pentru o lucrare din domeniul Ştiinţelor Vieţii. Bursele, în valoare de 42.000 de lei (RON) fiecare, le vor ajuta să deruleze activităţi de cercetare în cadrul unei instituţii de profil din România.
Nicoleta Preda a câştigat bursa la Secţiunea Chimie cu un proiect care vizează obţinerea de noi materiale compozite, cu posibile aplicaţii în dezvoltarea de senzori şi cataliză. Activitatea de cercetare va fi desfăşurată în cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM). La 35 de ani, Dr. Nicoleta Preda are peste 40 lucrări publicate în reviste de specialitate.
“Cercetarea ştiinţifică poate oferi o şansă reală de afirmare profesională pentru tinerele din România. În acest context, bursa naţională UNESCO – L’Oréal reprezintă o oportunitate importantă în dezvoltarea unor noi competenţe profesionale pentru tinerele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul cercetării ştiinţifice”, a declarat Dr. Nicoleta Preda.
Proiectul câştigător la Secţiunea Ştiinţele Vieţii propus de Elena Butoi analizează rolul celulelor şi moleculelor inflamatorii în accelerarea aterosclerozei, cauza principală de mortalitate în ţările dezvolate, inclusiv România (65%). Rezultatele pot contribui la o abordare inovativă în tratamentul aterosclerozei. Activitatea de cercetare va fi desfăşurată în cadrul Institutului de Biologie şi Patologie Celulară “Nicolae Simionescu”.
“Am fost impresionată de programul „Pentru femeile din ştiinţă” lansat de L’Oréal şi UNESCO, de scopul programului de a încuraja urmarea vocaţiei în domeniul ştiinţei şi de a recunoaşte realizările profesionale ale femeilor cercetător din întreaga lume”, a declarat câştigătoarea de anul acesta a secţiunii Ştiinţele Vieţii.
Juriul celei de-a doua ediţii a programului a fost format din reprezentanţi L’Oréal România şi ai instituţiilor partenere ale programului: Comisia Naţională a României pentru UNESCO, Academia Română şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.
„Ca membru al juriului, am constatat cu plăcere un progres de calitate : cele 26 de dosare înscrise în competiţie pentru bursele de câte 10.000 de Euro acordate de L’Oréal România la ediţia a doua a Programului de burse naţionale UNESCO- L’Oréal„Pentru femeile din ştiinţă” au fost mai valoroase , tangente preocupărilor din lume. Felicităm şi încurajăm toate participantele să-şi urmeze vocaţia în domeniul ştiinţei şi să continue munca în cercetare. Apreciem la superlativ profilul ştiinţific deosebit al femeilor cercetător care au câştigat bursele. Iată că se poate şi în România.” a declarat domnul Şerban URSU , expert, CNR UNESCO.
Lansat oficial în România la sfârşitul anului 2009 programul de burse naţionale UNESCO – L’Oréal „Pentru Femeile din Ştiinţă” recunoaşte şi încurajează activitatea tinerelor cercetătoare din ţara noastră, având ca unic scop promovarea activităţii de cercetare şi susţinerea acelora care doresc să păşească pe acest drum.
Câştigătoarea primei ediţii a Programului de burse naţionale „UNESCO – L’Oréal, „Pentru Femeile din ştiinţă” este Dr. Ruxandra Jurcuţ. Proiectul propus anul trecut a vizat realizarea primului studiu populaţional din România de screening genetic al factorilor trombofilici la pacienţi tineri care suferă un infarct miocardic acut sau alte evenimente trombotice.
Ediţia a treia a Programului de burse naţionale UNESCO – L’Oréal „Pentru femeile din ştiinţă” va fi lansată în toamna acestui an.
Programul „For Women in Science”, la nivel internaţional
Lansat în 1998 de L’Oréal şi UNESCO, programul „For Women in Science” a fost primul program prin care activitatea femeilor cercetător a fost recunoscută la nivel internaţional, prin acordarea unor premii dedicate. Astăzi, premiile acordate la nivel internaţional sunt doar un element al unui program mult mai amplu, care încurajează urmarea vocaţiei în domeniul ştiinţei şi recunoaşte realizările profesionale ale femeilor cercetător din întreaga lume.
Din 1998, 67 de premii pentru excelenţă în domeniul cercetării au fost acordate la nivel internaţional pentru femeile cercetător care au avut o contribuţie excepţională la domeniul ştiinţei, devenind modele pentru tânăra generaţie. De asemenea, 195 de cercetătoare au primit burse la nivel internaţional (două dintre acestea fiind cercetătoare din România – Adriana Jalbă în 2003 şi Dr. Elena Luminiţa Brădăţan în 2004). La nivel naţional, programul „For Women in Science” se desfăşoară în 103 de ţări şi a permis, până în prezent, unui număr de peste 800 de tinere să îşi continue activitatea de cercetare.