A treia ediţie a proiectului Metamorfoze
Articol publicat pe 02-02-2015
Între 17-29 mai 2011, UNESCO organizează în colaborare cu Federaţia Română a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO prin Alumnus Club, Guvernul Romaniei- Departamentul pentru Relatii Interetnice, avand ca parteneri, Comisia Naţională a României pentru UNESCO si Muzeul Naţional Cotroceni, cea de a treia ediţie a proiectului Metamorfoze. Iniţiat în aprilie 2009 de către Clubul Alumnus pentru UNESCO, proiectul are drept scop crearea de către tineri a unui spaţiu muzeal, dedicat identităţii europene.
Pe parcursul a 12 zile, tinerii participanţi (artişti plastici, muzicieni, scenografi, regizori,fotografi, istorici şi teoreticieni de artă, muzeologi, profesori, jurnalisti) din Turcia, România, Grecia, Franţa, Serbia, Ucraina, Federaţia Rusă, Republica Moldova se vor întâlni în Bucureşti in cadrul unor workshop-uri şi mese rotunde pe teme de identitate europeană, având ca obiectiv central ORASUL EUROPEAN in contextul multiculturalismului.
Tinerii vor lucra împreună în cadrul unor ateliere de creaţie, folosindu-se de varii tehnici artistice şi informaţii din diverse culturi pentru a produce o cercetare vizuala, pentru a defini oraşul european.
Scopurile propuse de iniţiatorii şi organizatorii proiectului Metamorfoze sunt încurajarea părerilor personale în sensul recunoaşterii şi acceptării valorilor comune, promovarea schimbului cultural prin accesarea, analizarea şi utilizarea informaţiilor despre ţările continentului, întărirea ideii unei identităţi europene „tangibile”, ca antidot la intoleranţă şi răspuns la diversitatea europeană sau la problemele de integrare a minorităţilor.
Primul eveniment Metamorfoze s-a desfăşurat in iulie 2009 la Sinaia şi a beneficiat de participarea a 16 tineri din şapte ţări (Bulgaria, Cipru, Grecia, Italia, Serbia, Republica Moldova şi România). Au avut loc discuţii pe teme de identitate europeană, în urma cărora participanţii au realizat în colaborare trei concepte de muzeu al identităţii europene (EUROMORPHO, EUROPEION, EUROFLUX).
In 2010, participanţii din România, Grecia, Cipru, Franţa, Paraguay, Serbia, Ucraina, Federaţia Rusă, Republica Moldova s-au întâlnit în spaţiile puse la dispoziţie de Primăria orasului Tergnier (Franţa) în cadrul unor workshop-uri şi mese rotunde pe teme de identitate europeană in vederea producerii unui spectacol despre arhetipul femeii europene.
Anul acesta, pe data de 28 mai la ora 19.30 la Muzeul National Cotroceni va fi prezentata cercetarea vizuala ORASUL EUROPEAN, pregătita in cele 10 zile de stagiu ale proiectului de tinerii participanţi.
În cadrul acestui proiect european va avea loc SPECTACOLUL UMANITAR susţinut de artistul Nicolae Voiculet : „DARUIEŞTE SPERANŢA”, spectacol sub Înaltul patronaj al Preşedintei Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase vineri, 27 mai 2011, ora 19.00, Palatul Parlamentului , sala C A Rosetti , spectacol ce transmite mesajul SPERANŢEI, daruit de români poporului japonez atât de încercat în urma dezastrelor din acest an.
Informaţii suplimentare: Daniela Popescu tel: 0040 722 92 99 02
Parteneri: Complexul Muzeal Astra Sibiu, Ateneul Roman, CEPES, Muzeul de Istorie al municipiului Bucuresti , si partenerii Federatiei Romane ai Asociatiilor, Centrelor si Cluburilor pentru UNESCO : ARFA, Asociatia Heritage, Fundatia Dana Ardelea