Atena – Capitala Mondiala a Cartii in 2018!
Articol publicat pe 15-09-2016
Orasul Atena a fost desemnat Capitala Mondiala a Cartii pentru anul 2018!
Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO a sustinut 4 orase din Romania la candidatura acestora pentru titlul de Capitala Mondiala UNESCO a Cartii 2018. Primariile oraselor Iasi, Braila, Alba Iulia, Cluj Napoca s-au inscris in competitia prin care UNESCO recunoaște angajamentul orașelor pentru promovarea cărților și a lecturii pe parcursul unei perioade de 12 luni, între 2 Zile Mondiale a Cartii si Drepturilor de Autor consecutive (23 aprilie).
In formularul de aplicare fiecare oras a trebuit sa includa, printre altele, informatii cu privire la caracteristicile principale geografice, demografice, culturale, economice ale orasului, modul de guvernare, principalele facilitati si infrastructuri culturale, conexiuni internationale, planul de actiune cu privire la initiativele principale la care municipalitatea se angajeaza in cadrul desemnarii sale ca si Capitala Mondiala a Cartii.
Comitetul de Selecție – care funcționează sub auspiciile UNESCO – este format dintr-un reprezentant al Asociației Internaționale a Editorilor, un reprezentant al Federației Internaționale a Librarilor, un reprezentant al Federației Internaționale a Bibliotecilor, un reprezentant al UNESCO si doi experți independenți, din partea organizațiilor non-guvernamentale / instituțiilor independente desemnate de UNESCO prin rotație.
Directorul general al UNESCO este responsabil pentru desemnarea orașelor dupa consultări cu membrii Comitetului de Selecție.
In acest an, Capitala Culturala a Cartii este Wroclaw (Polonia), iar anul viitor va fi Conakry (Guineea).