Bilanț de activitate CNR UNESCO, sub semnul cooperării intelectuale
Articol publicat pe 17-12-2024
În data de 16 decembrie 2024, Comisia Națională a României pentru UNESCO a organizat și găzduit un eveniment de recunoaștere a partenerilor instituționali implicați activ în activitățile anului 2024. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Școlilor ASPnet, ai catedrelor pentru UNESCO, ONG-urilor desemnate, geoparcurilor, partenerilor instituționali și ai altor instituții și organizații, care, de-a lungul timpului, au avut contribuții remarcabile la avansarea și consolidarea agendei UNESCO în România.
Întreaga manifestare a fost pusă sub semnul cooperării intelectuale, care a reprezentat atât un imperativ ce a ghidat constant activitatea Secretariatului tehnic al CNR UNESCO, cât și un proiect, început în 2021, de cercetare și valorificare a prezenței și activității României pe lângă organisme internaționale, precum Institutul pentru Cooperare Intelectuală Internațională, înființat în 1924, și succesorul său, după anul 1946, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
În deschidere, au luat cuvântul doamna Madlen Șerban, Secretar General CNR UNESCO, doamna Janina Sitaru, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe, și domnul Florian Lixandru, Secretar de Stat în Ministerul Educației, făcând un bilanț al activităților vizând prioritățile UNESCO desfășurate în România, cu sprijinul CNR UNESCO.
Evenimentul a inclus lansarea cărții intitulate
Romanian Contributions to International Intellectual Cooperation: Historical and Diplomatic Landmarks, parte a programului menționat vizând restituirea contribuțiilor românești la cooperarea culturală internațională. Pe lângă profesorul Mircea Duțu, unul dintre importanții contributori la volum, care a inventariat, în intervenția sa, principalele prezențe și figuri românești ale cooperării internaționale, doamna Simona-Mirela Miculescu, președinte al celei de-a 42-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO și delegat permanent al României la UNESCO, a făcut o veritabilă pledoarie pentru conservarea și valorificarea arhivelor UNESCO, care conțin încă filoane neexplorate de către cercetători.
Expoziția de veșminte și obiecte tradiționale românești de patrimoniu, curatoriată de colecționarul de artă Iulia Gorneanu, realizată împreună cu Institutul Național al Patrimoniului, a întregit evenimentul. Intitulată Semne și poveste, expoziția reușește să redea într-o manieră foarte convingătoare secvențe și scene ale vieții tradiționale românești.
Ava Pașol, elevă în clasa a VIII-a la Școala Germană Hermann Oberth, i-a delectat pe cei prezenți cu interpretarea pentru violoncel a unor partituri clasice din creația universală și românească, dar și cu colinde.
În cadrul evenimentului, au fost oferite plachete și diplome ca semn de mulțumire din partea Secretariatului CNR UNESCO pentru toate desemnările și partenerii săi.