Borșul ucrainian promovat în mai multe orașe din România
Articol publicat pe 02-11-2022
În cadrul programului „Gustul ca patrimoniu”, derulat de organizația
CRIES, a fost lansată inițiativa promovare a ideii de gastronomie ca element de patrimoniu imaterial, prin reinterpretarea în cheie locală a borșului ucrainean, element aflat pe lista UNESCO a
Patrimoniului mondial imaterial în pericol.
Orașele Timișoara, Făgăraș, Târgu Mureș, Cluj, Turda, Odorheiu Secuiesc și Iași vor găzdui în următoarele două săptămâni o serie de evenimente gastronomice, folosind în prepararea borșului ingrediente locale și având libertatea să propună propriile rețete. Demersului „Gustul ca patrimoniu” i s-au alăturat bucătari slow-food, bistrouri care promovează alimentația sănătoasă, precum și profesioniști din mediul universitar, care vor găti împreună cu studenții.
Componenta „Gustul ca patrimoniu” din 2022 a fost lansată în luna august cu un apel național către bucătari pasionați de gastronomie artizanală, care au fost invitați să candideze pentru o rețetă de borș, gătită în contextul gastronomiei locale din care aceștia provin. Un moment important al componentei „Gustul ca patrimoniu” a fost reprezentat de organizarea unui atelier de gătit borș, de către două refugiate de război din Ucraina, în cadrul „LA PAS. Festival de gastronomie artizanală”, pe 25 septembrie 2022.
Peste 300 de porții de borș au fost servite participanților la festival, în prezența domnului Oleksandr Pinchuk, secretar I al Ambasadei Ucrainei în România, care a subliniat că această manifestare este una de diplomație soft. Borșul ucrainean este din iulie 2022 pe Lista patrimoniului imaterial UNESCO pe cale de dispariție: „borșul este considerat parte a țesutului societății ucrainene, moștenirii culturale, identității și tradiției acesteia.” (extras dintr-o comunicare oficială UNESCO).
Astfel, în perioada 1 - 11 noiembrie 2022, șapte bucătari și echipele lor, din diferite zone ale țării, vor găti o rețetă de borș, promovând în rândul comunităților locale hrana ca parte a patrimoniului imaterial și contextul programului „Gustul ca patrimoniu” din Timișoara, viitoare Capitală Europeană a Culturii în 2023.
Evenimentele Gustul ca patrimoniu se desfășoară după următorul calendar:
Restaurant Casa Terra Făgăraș, 4 noiembrie 2022
Centrul Comunitar Gastronomic Turda, 4 noiembrie 2022
Restaurant J'ai Bistrot Târgu Mureș, 6 noiembrie 2022
Restaurant CUIB Iași, 6 noiembrie 2022
Restaurant Gondűző Odorheiu Secuiesc, 8 noiembrie 2022
Restaurant Green Aware Timișoara, 9 noiembrie 2022
Universitatea de Științe Agricole din Cluj-Napoca, 11 noiembrie 2022