Caravana “Țara ta, tradiția ta” a parcurs o călătorie de peste 4.000 km și s-a întâlnit cu peste 3.500 de elevi din 57 de școli
Articol publicat pe 26-06-2018
În ediția de anul acesta, Caravana “Țara ta, tradiția ta” a parcurs o călătorie de peste 4.000 km într-o nouă aventură dedicată promovării valorilor culturale, tradițiilor și obiceiurilor autentice din România în randul generațiilor tinere. Caravana s-a întâlnit cu peste 3.500 de elevi de gimnaziu din 57 de școli înscrise în program care au participat la Ora de patrimoniu – o sesiune multimedia, interactivă despre obiectivele UNESCO din România și au învățat tehnici de linogravură, olărit sau fierărie la Atelierele practice.
Programul continuă prin aproximativ 50 de unități Bancpost din București și din orașele mari din țară, unde au fost amenajate cornere dedicate, prin care kit-urile educaționale despre patrimoniu sunt oferite către copiii clienților băncii sau publicului larg.
“Ediția de anul acesta aduce câteva noutăți importante. Suntem onorați de faptul că, începând din 2018, programul nostru beneficiază de patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și a fost selectat ca eveniment oficial în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018. De asemenea, ca urmare a interesului manifestat de elevi și profesori, programul a fost extins la nivel național pentru a facilita accesul elevilor din toate zonele țării și a fost susținut de numeroase instituții culturale locale. Și, nu în ultimul rând, am marcat o nouă premieră națională prin
filmul educațional despre obiectivele UNESCO din România, un material pe care îl punem la dispoziție online oricărui elev, profesor, părinte și român care este
#mandrudepatrimoniu și dorește să afle mai multe despre Patrimoniul UNESCO din România.” a declarat
Aura Toma, Director Executiv Marketing și Comunicare Bancpost.
“Programul educațional “Țara ta, tradiția ta” desfășurat în acest an a fost un succes incontestabil atât prin aria de cuprindere extinsă cât și prin impactul obținut. Includerea sa în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018 este binemeritată și reprezintă o recunoaștere oficială a contribuției acestuia la promovarea și cunoașterea patrimoniului național. Meritele cele mai mari le are inițiatorul programului – Bancpost – căruia îi adresăm felicitări. Îmi exprim convingerea că edițiile viitoare vor fi încununate de un și mai mare succes.” a declarat Ani Matei, Secretar - General, Comisia Națională a României pentru UNESCO.
“Susținem programele educaționale ale Bancpost pentru că sunt binevenite în școli. Elevii din România au nevoie să afle informații utile despre obiectivele protejate din țara lor. Educația tinerei generații înseamnă, de fapt, certitudinea unui viitor mai bun. În condițiile în care suntem la un nivel redus de cunoaștere în ceea ce privește patrimoniul național, cultural, al României, un astfel de program educațional aduce un plus de valoare în școala românească și mai pune o cărămidă la baza educației tinerei generații”, spune Ștefana Călinescu Andrei, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Instituțiile culturale din țară care au susținut Programul educațional “Țara ta, tradiția ta” devenind gazde ale ediției 2018 sunt Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia – secția Museikon, Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă din Brașov, Centrul Multifuncțional Bastion din Timișoara, Muzeul Brăilei Carol I din Brăila, Muzeul Bucovinei din Suceava și Complexul Muzeal Național Moldova din Iași.
Programul educațional "Țara ta, tradiția ta" a fost recunoscut la nivel european, obținând patronajul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018, organizat de Uniunea Europeană, pentru contribuția sa la promovarea patrimoniului cultural național în context european. Obiectivul Anului European al Patrimoniului Cultural este de a încuraja cât mai multe persoane să descopere și să aprecieze patrimoniul cultural al Europei, de a crește gradul de conștientizare a istoriei și valorilor comune și de a consolida sentimentul apartenenței la diversitatea culturală din spațiul european.
„Țara ta, tradiția ta” - primul program educațional multianual de promovare a Patrimoniului UNESCO din România este inițiat de Bancpost, membră a Grupului Financiar Banca Transilvania, în parteneriat cu Asociația Gaspar, Baltasar & Melchior, Comisia Națională a României pentru UNESCO și Ministerul Educației Naționale. Programul își propune promovarea Patrimoniului UNESCO și a valorilor culturale din România către tânăra generație, pentru a îi oferi repere sigure în consolidarea identității culturale.
Necesitatea implicării în programe de educație culturală este reliefată de Barometrele de Consum Cultural INCFC din ultimii ani, care evidențiază faptul că fenomenul consumului cultural este scăzut (77% dintre respondenți manifestă un nivel minim de implicare culturală). Pe zona specifică a patrimoniului, mai puțin de un român din 7 vizitează cel puțin o dată pe an un obiectiv de patrimoniu cultural material, iar peste 57% dintre respondenți nu pot să indice corect tipul de obiectiv. Pe de altă parte, raportarea la valoarea patrimoniului național este una corectă: 96% sunt de părere că patrimoniul trebuie protejat, 90% se declară mândri de patrimoniul din România, cred că este responsabilitatea fiecăruia să-l protejeze și că acesta ajută la menținerea unei identități naționale, în timp ce 93% consideră că la școală ar trebui făcută mai multă educație pentru protecția patrimoniului cultural.
Psihopedagogii recomandă educarea apetenței pentru cultură încă de la vârste fragede, atunci când gusturile și preferințele sunt în formare și nefiltrate de anturaj și mediu.
„Țara ta, tradiția ta” face parte din platforma de responsabilitate socială
#bancpostpentrueducatie, în cadrul căreia Bancpost se implică activ în educația noilor generații, prin programe multianuale, la nivel național. Proiectele de responsabilitate socială dezvoltate și implementate de Bancpost sunt orientate către o dezvoltare susținută și durabilă, aducând
valoare adaugată pe termen lung pentru comunități.