În anul 1956, la 27 iulie, România adera la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). Mai târziu, la data de 21 septembrie, a fost înființată Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO). Cei 65 de ani de diplomație culturală și cooperare intelectuală au adus beneficii reciproce atât României cât și UNESCO. Educația, cultura, științele naturii, științele umaniste, precum și informarea și comunicarea, sunt domeniile în care UNESCO își organizează activitatea, domenii prioritare și pentru politicile naționale din România.
Programul aniversar “România și UNESCO, arc peste timp – 65 de ani de la aderare” s-a desfășurat în perioada 17 mai – 10 decembrie 2021. 17 mai a coincis cu debutul Conferinței Mondiale UNESCO dedicată educației pentru dezvoltare durabilă, care este și una dintre temele centrale ale mandatului CNR UNESCO începând cu anul 2021. Iar 10 decembrie a fost Ziua Internațională a Drepturilor Omului, element fundamental al multilateralismului UNESCO, drepturi ale omului și libertăți fundamentale a căror universalitate, importanță și urgență a respectării reprezintă cel mai puternic mesaj de încheiere a anului aniversar.
Conferința de închidere a programului aniversar va avea loc luni 20 decembrie 2021, orele 11:00-12:30 și va putea fi urmărită pe pagina de Facebook a CNR UNESCO www.facebook.com/cnrunesco
In cadrul Conferinței vor interveni președintele CNR UNESCO și reprezentanți ai ministerului afacerilor externe și ai Comisiei Permanente Comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru Relația cu UNESCO. Secretariatul General al CNR UNESCO, alături de parteneri, vor ilustra programul aniversar prin inițiative din domeniile majore ale UNESCO, inițiative care vor continua să documenteze programe educaționale și de informare privind patrimoniul național și internațional, proiecte care vizează utilizarea inteligentă a noilor tehnologii, experiențe care contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților, precum și inițiative care pot contribui la România pe care ne-o dorim la 100 de ani de la aderarea la UNESCO.
Programul aniversar a inclus o multitudine de alte ințiative care vor fi succint amintite, inter alia, conferințe și mese rotunde (pe teme precum istoria României în UNESCO, protejarea biodiversității, etica inteligenţei artificiale, tradiția iei, geoparcuri consacrate și aspirante, libertatea de exprimare, libertatea religioasă, drepturile omului și libertăți fundamentale), expoziții de pictură, port popular și design vestimentar, spectacole de teatru și de operă, emisiuni radiofonice, serie de minidocumentare TV, festivaluri de muzică clasică, concursuri de desen.
CNR UNESCO mulțumește partenerilor programului aniversar ”România și UNESCO, arc peste timp – 65 de ani de la aderare”: Comisia Permanentă Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Externe, Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO, Ministerul Culturii, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrația Fondului pentru Mediu, Ministerului Digitalizării și Cercetării, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Academia Română, Centrul Cultural ”Mihai Eminescu”, TVR, ASIROM, TRUST MOTORS, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” Bucureşti, Radio România Cultural, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Centrul Schubz, Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF, Universitatea din București, Universitatea Politehnica din București, Universitatea de Științe Agricole și Veterinare din București, Geoparcul Internațional UNESCO „Țara Hațegului”, Elite Art Club, Asociația Mioritics, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, proiectul educaţional “Comics Didactic”, Festivalul de Film și Istorii Râşnov, Alumnus Club.
Mesaje adresate de personalități publice din România cu ocazia aniversării a 75 de ani de la intrarea în vigoare a Constituției UNESCO, la data de 4 noiembrie 1946: