Conferinta Nationala „Zilele Europene ale Patrimoniului si educatia non-formala”, 28 octombrie
Articol publicat pe 27-10-2016
Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO organizeaza alaturi de Casa Corpului Didactic Bucuresti Conferinta Nationala „Zilele Europene ale Patrimoniului si educatia non-formala”, cu ocazia manifestãrilor generale dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului http://europeanheritagedays.com, sub egida Consiliului Europei şi a Comisiei Europene. Conferinta va reflecta preocupãrile cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar referitoare la teme majore precum cunoaşterea, promovarea şi conservarea patrimoniului naţional în rândul elevilor si profesorilor.
Având în vedere tema fixatã pentru anul acesta, “Heritage and Communities”, prin aceastã Conferinţã Naţionalã ne propunem sã luãm în considerare o comunitate precum cea a profesorilor proveniţi din regiuni/spaţii cu încãrcãtura culturalã şi istoricã relevantã pentru conceptul de patrimoniu naţional şi sã invitãm cadrele didactice sã evoce relaţia lor cu moştenirea culturalã a regiunii din care fac parte şi modul în care se implicã alãturi de elevii lor în realizarea dezideratelor mai sus amintite.
Conferinta se doreşte a consolida o initiativã naţionalã la nivelul învãţamântului preuniversitar, care sã favorizeze cunoaşterea de cãtre copiii şi adolescenţi a unor situri, obiecte, monumente de patrimoniu romanesc prin promovarea unor activitãţi extracurriculare cum ar fi :
- vizite specializate
- realizarea unei baze de date cu profesorii şi scolile interesate
- organizarea unor ateliere de dezbatere
- realizarea unui ghid online disponibil pentru elevi şi profesori
- constituirea unei echipe de profesori-coordonatori
- realizarea unei sitografii destinate problematicii patrimoniului şi a unor instrumente pedagogice
- realizarea unei pagini de facebook şi a unui blog
- promovarea unor concursuri şcolare pentru programul Scoala Altfel.
Conferinţa va pune accentul pe promovarea şi sensibilizarea comunitãţii didactice faţã de noţiuni precum :
- ideea de risc în patrimoniu
- salvarea şi protejarea patrimoniului
- promovarea în rândul cadrelor didactice a Listei patrimoniului mondial, a Listei patrimoniului românesc precum şi a multitudinii de instrumente elaborate de UNESCO pentru profesori în cadrul iniţiativei „Education au patrimoine mondial”.
Ĩn plus, Conferinţa îşi propune sã fie un forum de dezbateri referitor la o serie de probleme şi interese ale comunitatii cadrelor didactice vis-a-vis de: consolidarea identitãţii culturale naţionale şi transnaţionale, conştientizarea imaginii despre sine ca locuitor al unui spaţiu/comunitate, deschiderea spre înţelegerea valorilor patrimoniale ale comunitãţii/regiunii, promovarea unei dimensiuni expresive a formãrii culturale a elevilor. Beneficiarii acestui prim proiect vor fi elevii din şcolile generale şi liceele din Bucureşti şi din ţarã.
Conferinţa va reuni ca participanti 30 de profesori din mediul preuniversitar, profesori din domenii diferite – istorie, geografie, istoria artei, educaţie civicã, literaturã – dar şi invitaţi din randul specialiştilor în domeniu.