Creating Learning Landscapes through Heritage Interpretation
Articol publicat pe 17-05-2023
În perioada 12-15 mai 2023 țara noastră a fost pentru prima dată gazdă a conferinței
Interpret Europe (IE) care reunește specialiști de pe continentul european, precum și nord-american. Reuniunea a avut loc la
Sighișoara, cetate medievală înscrisă în lista UNESCO a patrimoniului umanității.
Tema din acest an, Creating Learning Landscapes through Heritage Interpretation, a pus în prim plan siturile de patrimoniu în măsură să susțină dezvoltarea regională. Această temă a fost inspirată de parteneriatul pe care Interpret Europe îl are cu Biroul Regional UNESCO Veneția, în cadrul unui program de formare pe care IE îl oferă managerilor de situri ale Patrimoniului Mondial.
Interpret Europe – European Association for Heritage Interpretation (Asociația Europeană pentru Interpretarea Patrimoniului) este o organizație membră a grupurilor de lucru pe politici culturale și de patrimoniu din cadrul Comisiei Europene și reunește peste 800 de membri din aproximativ 50 de țări. Misiunea organizației este aceea de a capacita pe toți cei în măsură să inspire conexiuni semnificative cu patrimoniul cultural și natural al Europei pentru a da formă viitorului nostru comun.
Evenimentul din România a fost co-organizat de AICI Studio de Arhitectură, iar Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și Universitatea din București se numără printre parteneri. Mai multe detalii sunt disponibile pe
website-ul conferinței.
Secretarul general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO a adresat salutul de bun sosit participanților. De asemnea, în intervenția din cadrul unuia dintre paneluri a subliniat importanța colaborării la nivelul comunității a tuturor desemnărilor UNESCO, întru beneficiul locuitorilor.
Evenimentul a inclus vizite de studii înainte de conferință și după.
În perioada 11-12 mai 2023, teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, este studiu de caz pentru 24 de experți în interpretarea patrimoniului natural și cultural din 11 țări din Europa și din America de Nord.
În prima zi, participanții la vizita în teren din Țara Hațegului au avut oportunitatea să descopere Casa Vulcanilor, unul dintre cele mai populare puncte de vizitare și interpretare din Geoparc. De asemenea, au parcurs un traseu în natură, au vizitat Biserica de la Densuș ca parte din patrimoniul cultural al zonei și au degustat bucate tradiționale.
În a doua zi au vizitat expoziția „Balauri, dragoni, dinozauri” de la Casa Geoparcului din orașul Hațeg.
Interpretarea patrimoniului geologic, natural și cultural este o modalitate aparte de a ajuta publicul larg să descopere importanța și frumusețea elementelor atât de valoroase pentru generații întregi. Se bazează pe crearea unui context de experiență directă, prin interacțiune cu elementele de patrimoniu și declanșarea de emoții și trăiri, mai degrabă decât pe o simplă înșiruire de informații. Interpretarea este aplicată în diverse moduri, de la punerea în valoare a unor situri sau peisaje naturale, la expoziții sau tururi ghidate. Încă de la începuturile sale, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului a ales interpretarea ca modalitate de transmitere a informațiilor către vizitatori și ca element definitoriu în construirea unui teritoriu de dezvoltare durabilă.
După conferință au fost organizate vizite de studii la următoarele destinații: Saschiz și Ferma de Biodiversitate Cobor, Viscri și Geoparcul Carpaterra din Racoș, Rezervația de stejari seculari de pe platoul Breite, Biertan și Mălâncrav.
https://www.interpreteuropeconference.net/study-visits/