Cunoaşte, protejează, restaurează!
Articol publicat pe 11-11-2022
Sub acest generic s-a desfășurat, joi 10 noiembrie, un amplu eveniment cultural, organizat de Asociația Heritage – pentru UNESCO, Uniunea Arhitecților din Romania, Comisia Națională a României pentru UNESCO și Universitatea de Arhitectură si Urbanism „Ion Mincu”, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la adoptarea Convenției UNESCO privind protectia patrimoniului mondial, cultural şi natural (1972).
În deschiderea reuniunii au luat cuvântul: Sergiu Nistor, administrația prezidențială, Ana Maria Cătăuța, președinte al Comisiei permanente a Parlamentului României pentru relația cu UNESCO, Janina Sitaru, Secretar de Stat, M.A.E. Oana Zaharia, manager interimar INP și Marian Moiceanu, rector al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. De asemenea a fost prezentat publicului un mesaj din partea Ministrului Educației, Ligia Deca, președinte al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Evenimentul a continuat cu lansarea în format tipărit a unei serii de 3 broșuri, format bilingv engleză și română, care abordează patrimonial cultural, natural și imaterial național, precum și a
hărții electronice a desemnărilor UNESCO din România, document în lucru, ambele proiecte fiind realizate de CNR UNESCO, cu sprijinul Asociației Culturale „
Patrimoniu pentru
Viitor” pentru traducerea în limba engleză.
Ultima parte a întâlnirii a fost rezervată specialiștilor în arhitectură, care au trecut în revista starea Culelor din spațiul balcanic și au prezentat exemple de bune practici în domeniul restaurării patrimoniului construit. Au intervenit cu prezentări științifice arhitect Pavel Popescu, conf univ dr. Oana Diaconescu, Maria Dobrescu, jurnalist cultural, prof univ. dr. Ermir Nika, arhitect Constin Goroncea, prof univ. dr. Ovidiu Boldura , prof univ. dr, Agostino Bossi. Sesiunea a fost deschisă de Irina Iamandescu, punct focal național al Convenției UNESCO 1972 și a fost moderată de arhitect Silvia Pintea, președinte al Asociației Heritage pentru UNESCO.