”Desant” științific la sediul CNR UNESCO
Articol publicat pe 08-12-2021
Ancuța Jurj, Mădălina Pandele, Dana Popescu și Isabela Trăistaru, cele patru cercetătoare din România desemnate câștigătoare ale celei de-a XII-a ediții a competiției L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”, organizată cu suportul UEFISCDI, au participat astăzi la sediul CNR UNESCO la o discuție privind valoarea pe care acestea o creează prin proiectele lor de cercetare. Madlen Șerban, secretar general CNR UNESCO și Vanya Panayotova, general manager L’ Oreal România, au felicitat și au oferit diplome acestui „desant” științific care, prin munca de cercetare depusă, și-a propus să facă știința mai accesibilă pentru cât mai multă lume.
Ancuța Jurj, cercetător științific grad III, Centrul de Cercetări pentru Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, și-a prezentat proiectul cu care a convins juriul: identificarea modului în care cancerul de sân triplu negativ dezvoltă rezistență la terapie. În urma acestui proiect, clinicienii vor avea instrumente de suport pentru evaluarea rezistenței la tratament a pacientelor cu cancer de sân triplu-negativ și vor putea avea abordări terapeutice personalizate, care ar duce la o îmbunătățire a prognosticului acestor pacienți, reducând morbiditatea și mortalitatea asociate cu această afecțiune. Printre multiplele subtipuri moleculare ale cancerului de sân, se remarcă cel triplu-negativ pentru care nu există astăzi un tratament personalizat și eficient și care dezvoltă rapid rezistență la terapie.
Mădălina Pandele, conferențiar, Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, a vorbit despre proiectul său: o soluție simplă și inovatoare pentru obţinerea de noi membrane polimerice cu funcționalități cheie și proprietăți superioare membranelor convenţionale, ce pot fi utilizate atât în aplicaţii ce vizează protecția mediului, cât și în mediul industrial.
Dana Popescu, cercetător științific grad III, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Măgurele, s-a concentrat pe găsirea unei soluții pentru dezvoltarea unui nou tip de memorie pentru stocarea datelor, care să nu necesite alimentare cu energie electrică, să ofere o viteză de scriere a datelor mai mare, o durată de viață crescută și care să producă mai puțină căldură.
Isabela Trăistaru, cercetător științific grad III, Centrul de Chimie Organică „Costin D. Neniţescu” al Academiei Române, a propus o modalitate de a cerceta și a găsi materiale mai ieftine, mai stabile și cu performanță ridicată, care să le înlocuiască pe cele folosite în prezent (platina), în procesele de cataliză a hidrogenului, cu scopul de a facilita trecerea de la combustibilii fosili la surse de energie regenerabilă.
„Științele naturale sau exacte, cercetarea în aceste domenii ale cunoașterii și educația pentru științe reprezintă priorități fundamentale ale UNESCO și, respectiv, ale Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Științele în folosul umanității, pentru bunăstare și dezvoltare comunitară sunt rațiunea de a fi, de a avea o dezvoltare durabilă. Eforturi individuale și de echipă, colaborarea națională și internațională, știința deschisă și comunicată cetățenilor sunt demersurile pe care UNESCO le are în vedere. A XII-a ediție a competiției L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”, organizată cu suportul UEFISCDI, face parte din această călătorie” a declarat Madlen Șerban, secretar general CNR UNESCO.
Cele patru burse în valoare de 47.000 lei fiecare vor fi investite în activități de cercetare din domeniile Științele Vieții și Științe fizice.
Aflați mai multe.