Educația prin cultură și arte
Articol publicat pe 21-12-2022
Comisia Națională a României pentru UNESCO a organizat în data de 14 decembrie 2022 un eveniment online cu tema Educaţia prin cultură şi arte, în contextul consultărilor promovate de UNESCO la nivel international.
Întâlnirea a avut ca obiective:
- Identificarea elementelor esenţiale în baza cărora să se elaboreze cadrul metodologic privind educaţia culturală şi artistică / educaţia prin-pentru cultură şi artă la noi în ţară;
- Constituirea grupurilor de lucru tematice pentru elaborarea cadrului metodologic;
- Elaborarea planului de acţiune.
CNR UNESCO a prezentat demersurile UNESCO privind Educaţia prin arte începând cu Lisabona 2006 şi continuând cu obiectivele de dezvoltare stabilite agenda de la Seul în 2010, subliniindu-se apoi modificările de viziune survenite în anii 2021-2022, prin propunerea de a asocia cultura.
Participanţii au subliniat faptul că Educaţia prin/pentru cultură şi arte nu se referă la profesionalizarea pentru aceste domenii. În cazul contextului de învăţare formal, participanţii au precizat că nu este vorba despre elaborarea propunerii de a introduce o nouă disciplină de studiu. Diversele intervenţii au atras atenţia asupra perspectivelor care este important să fie asociate Educaţiei prin cultură şi arte.
Funcţiile sociale ale acestora ar fi de dorit să reorienteze participarea cetăţenilor cu prioritate către cultură şi arte şi mai puţin către divertisment. De asemenea, după acordul privind elaborarea unui glosar al demersurilor metodologice, participanţii au susţinut ideea colectării de practici şi experienţe relevante. Rolul universităţilor, al unităţilor de învăţământ, al societăţii civile în dezvoltarea comunitară, mecanismele deja activate de acestea reprezintă pârghii de intervenţie atât în colectarea respectivelor experienţe de învăţare, cât şi pentru multiplicarea lor.
În cadrul intervenţiilor au fost reamintite funcţiile esenţiale ale culturii între care: creativitatea, producţia şi diseminarea memoriei culturale, conservarea unor categorii de expresii culturale, precum şi funcţia de educare şi normare, evidenţiindu-se faptul că toate aceste funcţii ale culturii sunt induse şi măsurabile de către instituţiile statului.
Participanţii au agreat:
- Constituirea unui grup de lucru care să elaboreze cadrul conceptual şi terminologic, precum şi principiile şi funcţiile specifice Educaţiei prin cultură şi arte;
- În baza elementelor definitorii stabilite, membrii Grupului Naţional de lucru, cu precădere potenţialii furnizori de Educaţie prin cultură şi arte, vor susţine colectarea de bune practici;
- Oricare dintre membrii Grupului Naţional de lucru vor propune experienţe de succes care vor putea fi replicate cu ocazia unor evenimente deja planificate în anul 2023 sau adăugate calendarului.
Componenţa grupului de lucru menţionat la punctul 1 este:
- Ministerul Educaţiei - Andrei CRĂCIUN, consilier al ministrului
- Ministerul Culturii - Nadia TUNSU, director
-
Institutul Naţional de Cercetare şi Formare Culturală – Carmen CROITORU, director general
-
Institutul Intecultural din Timişoara – Călin RUS, director
-
Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie - Angelica MIHĂILESCU, expert
-
UNATC –prof. univ. dr. Liviu LUCACI, rector (coordonator de grup)
-
Universitatea din Bucureşti – prof. univ. dr. Romiţă IUCU, preşedintele Consiliului de Orientare şi Analiză Strategică
-
Romania EduCaB – Claudia ŞERBĂNUŢĂ, membră a echipei de management
-
CNR UNESCO – Codrin TĂUT, expert Subcomisia Cultură; Ana-Felicia DIACONU, expert Subcomisia Programe Interdisciplinare.