Evenimentul de marcare a Zilei mondiale a diversităţii culturale – 19 mai, Palatul Parlamentului
Articol publicat pe 20-05-2016
Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCOa participat in data de 19 mai la evenimentul de diplomatie publica dedicat celebrării Zilei mondiale a diversităţii culturale, ediţia 2016, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, alături de Camera Deputaţilor şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice.
Desfăşurată sub egida Alianţei Civilizaţiilor a ONU (ACONU) şi în contextul aniversării a 60 de ani de la aderarea României la UNESCO, manifestarea a avut loc în Sala Constantin Brâncuşi a Palatului Parlamentului. Printre participanţi s-au numărat reprezentanţi ai corpului diplomatic, membri ai Parlamentului, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai instituţiilor guvernamentale şi ai societăţii civile, membri ai asociaţiilor minorităţilor naţionale, precum şi ai cluburilor UNESCO din România.
In cadrul evenimentului a avut loc vernisajul expoziţiei multinationale si multietnice „Arta – spațiu al dialogului intercultural”, organizată de Fundaţia Inter-Art din Aiud. Expozitia reuneşte lucrari de pictura, grafica si sculptura aparţinând unui număr de peste 50 de artişti plastici proveniţi din 23 de ţări. Arta construieste punti intre oameni si civilizatii, contribuind la consolidarea solidaritatii si dialogului intercultural, precum si la promovarea valorilor umane universale. De asemenea, programul manifestării a inclus acordarea diplomelor Dimitrie Cantemir pentru merite deosebite în promovarea obiectivelor ACONU în România, precum şi un moment artistic susţinut de reprezentanţi ai comunităţilor etnice din Romania.
In anul
2001, UNESCO a adoptat
Declarația universală privind diversitatea culturală și în decembrie
2002 Adunarea Generală a ONU a declarat ca
21 mai să fie
Ziua Mondială a Diversitatii Culturale pentru Dialog și Dezvoltare. Celebrarea acestei Zile ne oferă oportunitatea de a aprofunda valorile diversității culturale și de a avansa cele patru obiective ale
Convenției UNESCO privind Protecția și Promovarea Diversității Expresiilor Culturale, adoptată la 20 octombrie
2005:
– Sprijinirea sistemelor durabile de guvernare pentru cultură;
– Realizarea unui flux echilibrat de bunuri și servicii culturale și creșterea mobilitatii artiștilor și a profesioniștilor din domeniul culturii;
– Integrarea culturii în cadrele de dezvoltare durabilă;
– Promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Alianţa Civilizaţiilor (ACONU) este o
platformă ONU creată în anul
2005 la initiativa Secretarului General ONU Kofi Annan cu scopul atenuării tensiunilor interculturale şi interconfesionale şi al promovării unor acţiuni concrete vizând mai buna înţelegere şi cooperare dintre diversele comunităţi din întreaga lume. Alianța, care include
patru axe principale de acţiune – educaţia, tineretul, migraţia şi mass-media – menține o rețea globală de parteneri, state, organizații internaționale și regionale, grupuri ale societății civile, fundații și sectorul privat, în vederea îmbunătățirii relațiilor trans-culturale între diverse națiuni și comunități.
România a aderat la ACONU în anul 2007.