Experienţa sistemului de educaţie în perioada crizei COVID-19
Articol publicat pe 30-01-2021
Pandemia de COVID-19 a surprins România în aceeași măsură în care a surprins întreaga lume. De îndată ce natura bolii a început să fie înțeleasă și au devenit tot mai clare măsurile și sacrificiile pe care societatea trebuie să le facă pentru a supraviețui acestei provocări, o dilemă uriașă s-a adăugat preocupărilor legate de criza sanitară: criza educației.
Lupta contra bolii a început să afecteze viitorul într-o manieră neașteptată, prin limitarea accesului la educația școlară pentru copii și tineri. În fața acestei probleme nicio societate nu s-a dovedit total pregătită încă din primele momente ale carantinei, iar soluțiile au fost variate, cu un succes diferit, de la o țară la alta.
Pentru România efortul de a menține copiii conectați la sistemul de învățământ a însemnat depășirea unei serii importante de dificultăți: accesul inegal la tehnologia de comunicare la distanță pe care l-au resimțit atât școlile și profesorii cât și elevii și familiile lor; capacitatea profesorilor de a se adapta la metodologia învățării online, diferită de cea a interacțiunii cu elevii în sala de clasă; stresul suportat de părinți, angajați într-o nouă și foarte solicitantă manieră în procesul de educație; efectul psihologic acumulat pe care distanța socială l-a avut asupra copiilor și tinerilor. Învățământul la distanță nu a început în perioada carantinei într-o manieră total nepregătită, deoarece unele resurse online, precum și un anumit nivel de experiență, mai ales în sistemul universitar, existau deja. Pentru sistemul de învățământ nu a fost însă simplă extinderea acestor experiențe de la un nivel de nișă la un statut de generalitate.
În publicația "
Experienţa sistemului de educaţie în perioada crizei COVID-19", ne-am propus să reunim trei categorii de perspective asupra primei reacții a sistemului de învățământ la criza COVID-19: cea instituțională, reprezentată de măsurile adoptate și de resursele mobilizate de Ministerul Educației; perspectiva principalilor actori ai sistemului, cei implicați în mod direct în calitate de elevi, profesori și părinți; opiniile specialiștilor în științele educației, care sunt încă la începutul sedimentării și analizei informațiilor acumulate în acest context.
Daniela Zaharia
Secretar - General CNR UNESCO
Credit imagine: Alexandra_Koch pe Pixabay