Expoziţia personală de artă fotografică itinerantă „Brâncuși – Calea nesfârşită a luminii”
Articol publicat pe 19-02-2020
Autor: Ilie Tudorel, artist fotograf
Expoziţia personală de artă fotografică „Brâncuși – Calea nesfârşită a luminii”, semnată Ilie Tudorel, este o expoziţie-eveniment care îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de artă şi cultură din ţară şi din străinătate marea valoare a creaţiei artistului român Constantin Brâncuși, un adevărat reper artistic al culturii naţionale româneşti şi al culturii mondiale.
Expoziţia se desfăşoară sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. Turneul expoziţiei este un demers de susţinere a dosarului de candidatură al Ansamblului monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu, înaintat oficial de autorităţile române spre a fi înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Turneul naţional al expoziţiei va parcurge toate regiunile istorice ale României, ajungând apoi şi la românii din diaspora, în muzee şi alte instituţii de cultură. Până în prezent a fost expusă în regiunea Maramureş cu ocazia „Zilelor Patrimoniului Mondial UNESCO din Romania - 2019”.
Pentru regiunea Olteniei vernisajul-eveniment al expoziţiei va avea loc miercuri 19 februarie 2020 ora 14.00 la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu, judeţul Gorj şi este dedicată „Zilei Naţionale Constantin Brâncuși - 2020”, ocazionată de sărbătorirea zilei de naştere a marelui artist gorjean (n.1876).
Această zi naţională propune ca temă majoră de reflecţie, extrem de actuală, rolul pe care marele artist Constantin Brâncuși îl are în păstrarea şi cultivarea identităţii naţionale româneşti, în condiţiile diversităţii culturale europene şi mondiale. Opera sa grandioasă nu este încă recunoscută ca făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO deşi reprezintă o culme a artei moderne în cultura umanităţii.
Obiectivul expoziţiei este să facă cunoscute publicului larg valorile artei lui Brâncuși, mare sculptor şi totodată artist fotograf, recunoscute pe plan mondial. Este vorba despre acele valori patrimoniale româneşti create de Brâncuși care ne diferenţiază cultural de alte popoare şi ne fac mândri că suntem români.
Avem nevoie mai mult ca oricând de creaţiile monumentale zămislite de Brâncuși ca repere culturale. Se impune protejarea, conservarea, promovarea şi valorificarea moştenirii noastre culturale rămasă de la marele Brâncuși prin recalibrarea creaţiei sale la noile realităţi cu care ne confruntăm în societatea românească actuală şi în lume.
Brâncuși - creatorul este unul dintre elementele cheie ale re-branding-ului cultural al României contemporane.
Expoziţia personală de artă fotografică „Brâncuși – Calea nesfârşită a luminii” prezintă într-un număr de 44 de lucrări de artă fotografică de mari dimensiuni cele mai importante elemente artistice ale Ansamblului monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu. Ansamblul a fost realizat în perioada 1937-1938 şi reprezintă o culme artistică a creaţiei lui Constantin Brâncuși, care a produs o revoluţie în arta monumentală mondială. Este o mare capodoperă din cadrul patrimoniului cultural tangibil al României şi al lumii, prin conceptul său inovativ având la bază esenţializarea formelor, dar inspirat din tradiţiile populare olteneşti.
Toate aceste fotografii alb-negru şi color realizate la un înalt nivel artistic se constituie într-un studiu dar şi o oglindă vie a creaţiei artistice brâncuşiene, atât ca sculptor inovativ dar şi ca artist fotograf pasionat, într-o perioadă în care fotografia încă nu era considerată o artă. Este o dovadă că Brâncuși folosea fotografia alb-negru ca un martor tăcut al liniei şi formelor creaţiei sale sculpturale. Expoziţia pune în discuţie posibilele surse de inspiraţie tradiţionale ale marelui artist Brâncuși în realizarea acestor capodopere aflate la Târgu-Jiu, cât şi estetica solară a conceptului.
Toţi românii au datoria să cunoască şi să aprecieze la adevarata valoare această inestimabilă avuţie naţională, europeană şi mondială care este creaţia artistică rămasă de la Constantin Brâncuși în patrimoniul cultural al României, o parte integrantă a identităţii poporului român, dar totodată şi o valoare universală a umanităţii care merită pe deplin să fie înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Aprobarea de către forurile internaţionale UNESCO a acestei candidaturi ar onora bogăţia culturală de care dispune poporul român şi poate fi un important vector de promovare a turismului cultural din România. Prezenţa Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu în Patrimoniul Mondial UNESCO ar fi o confirmare în plus că operele lui Constantin Brâncuși sunt o expresie a geniului românesc oferită cu generozitate culturii umanităţii.