Femeile şi ştiinţa
Articol publicat pe 13-03-2024
Tema ediției din 11 martie a emisiunii Serviciul de noapte de la Radio România Actualități a fost “Femeile şi ştiinţa”.
Invitatele Mariei Țoghină au fost Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și câștigătoarele celei de-a XIV-a ediții a competiției de proiecte de cercetare L’Oréal - UNESCO „Pentru Femeile din Științe”: Ana-Maria Drăgulinescu (Computer Science), Alexandra Mihaela Pop (Științe Exacte), Daniela Ailincăi (Științe Exacte), Andreea-Teodora Iacob (Științele Vieții), Diana Cecilia Bica (Științele Vieții). Înregistrarea emisiunii o puteți urmări
aici.
Cu această ocazie a fost amintită lansarea ediției 2024 a Programului de Burse Private L'Oréal-UNESCO „Pentru Femeile din Științe", program sprijinit de CNR UNESCO. Detalii despre acesta se pot găsi pe
Pagina programului național FWIS Romania 2024.