Harta Interactivă „UNESCO în România”
Articol publicat pe 10-06-2022
Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) are plăcerea să anunțe lansarea
primei hărți interactive, care cuprinde obiectivele de patrimoniu și celelalte desemnări UNESCO din România. Evenimentul va avea loc vineri, 10 iunie, cu începere de la ora 14.00,în format hibrid.
Participarea este organizată pe bază de invitație.
În deschiderea evenimentului vor interveni reprezentanți ai ministerelor de linie cu atribuții în domeniile de activitate UNESCO, precum și ai Ministerului de Externe și ai Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO.
Harta interactiva „UNESCO în România” a fost realizată în parteneriat cu compania ASIROM - Vienna Insurance Group și cu Televiziunea Română, ca inițiativă inclusă în programul de aniversare a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO și înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Aceasta reunește atât elementele înscrise în
Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, pe cele din
Lista Patrimoniului Cultural Imaterial, rezervațiile biosferei, precum și geoparcurile din țara noastră. Alături de patrimonial cultural și natural, pe hartă sunt reprezentate și alte desemnări UNESCO din România: Rețeaua școlilor asociate UNESCO, Rețeaua catedrelor UNESCO, Rețeaua cluburilor si asociațiilor pentru UNESCO, Rețeaua orașelor UNESCO. Pe hartă, informațiile care descriu fiecare element sunt completate cu ilustrații foto și cu linkuri, care trimit fie către materiale video, fie către alte pagini web.
Astfel, pe lângă repertorierea tuturor elementelor, Harta interactiva „UNESCO în România”, va putea fi folosită și ca instrument de informare sau ca instrument didactic pentru activitățiile care vizează educația prin și pentru patrimoniu.
Lansarea Hărții Interactive „UNESCO în România”, face parte din programul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO dedicat aniversării a 50 de ani de la adoptarea Convenției privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural (1972).
UNESCO în România și contribuția României la agenda UNESCO nu se rezumă doar la abordări la timpul prezent. Viitorul este deja aici. În aceeași zi va fi lansat și studiul ”România la 100 de ani de la aderarea la UNESCO – foresight white paper CNR UNESCO”, o perspectivă vie despre evoluția domeniilor majore ale UNESCO, realizat în parteneriat cu Future Station. Inițiativa de a explora viitorul la orizontul împlinirii a 100 de ani de la aderarea României la UNESCO a fost, de asemenea, lansată în programul ”Arc peste timp” dedicat aniversării a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO și înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.