Participare românescă la Forumul Internațional de Tineret privind Creativitatea și Patrimoniul de-a lungul Drumurilor Mătăsii
Articol publicat pe 22-05-2018
Ioana Panaite, studentă la Universitatea din Exeter (Marea Britanie), Relații Internaționale, Drept și Chineză - Mandarină, membră a Clubului pentru UNESCO Alumnus, este reprezentanta Comisiei Naționale a României pentru UNESCO la Forumul Internațional de Tineret privind Creativitatea și Patrimoniul de-a lungul Drumurilor Mătăsii.
Agenda 2030 a Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă recunoaște rolul cheie al culturii, subliniind funcția de patrimoniu și creativitate, pentru a rezolva provocările dezvoltării durabile. Această recunoaștere rezonează cu Convenția UNESCO privind protecția patrimoniului cultural și natural mondial (1972), Convenția UNESCO pentru protejarea patrimoniului cultural imaterial (2003) și Convenția UNESCO privind protecția și promovarea diversității expresiilor culturale (2005).
A doua ediție a Forumului Internațional de Tineret privind Creativitatea și Patrimoniul de-a lungul Drumurilor Mătăsii – IYF - este organizată ca urmare a succesului primei ediții ce a avut loc la Changsha și Quanzhou, între 17-22 aprilie 2017. A doua ediție IYF are loc la Changsha, 21-23 mai 2018, cu tema "Amplificarea creativității pentru dezvoltare"și la Nanjing, 24-27 mai 2018, unde are loc "Forumul creativității și literaturii". Aproximativ 80 de delegați sunt așteptați să participe la IYF 2, 40 de participanți din Africa, Statele Arabe, Asia - Pacific, Europa și 40 de delegați din China. Forumul este conceput ca un eveniment dinamic și participativ care utilizează o combinație de discuții în grup, sesiuni paralele, ateliere de formare și vizite pe teren.
Obiectivele Forumului Internațional de Tineret sunt de a oferi tinerilor șansa să-și exprime interesele și preocupările legate de avansarea creativității, patrimoniului și literaturii pentru dezvoltare, precum și de a mobiliza o implicare sporită a acestora în industriile culturale și creative și în protecția și promovarea patrimoniului nostru comun.
Rezultatele așteptate ale forumului includ:
-
Un cadru de tineri din țări de-a lungul Drumurilor Mătăsii, dotați cu abilități de avansare a lucrărilor și ideilor lor în industriile culturale și creative și în protecția și salvgardarea patrimoniului;
-
Lansarea programului "Experimentarea artelor media din Changsha și patrimoniul cultural intangibil"
Documente