”Patrimoniu în 65 de ilustraţii plastice” - Expoziţie lucrări de artă plastică
Articol publicat pe 29-06-2021
Expoziția de artă plastică organizată de Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din București, în parteneriat cu Comisia Națională a României pentru UNESCO, propune o călătorie inedită în fascinanta și nu de puține ori ignorata lume a patrimoniului românesc.
Reunind 65 de lucrări semnate de 34 de artiști din România, Bulgaria, India, Croația, Ucraina și Republica Moldova, expoziția explorează, cu ajutorul formelor și culorii, aspecte inedite ale patrimoniului cultural și natural din România, precum și transformarea acestora în veritabile embleme ale istoriei naționale.
Proiectul curatorial este unul deopotrivă exigent și ambițios, cele 65 de pânze fiind rezultatul ediției de anul acesta al taberei internaționale de pictură organizate de Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din București, care a avut ca temă cei 65 de ani de apartenență a țării noastre la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
Așa cum o demonstrează cele 65 de pânze, artiștii au reușit să surprindă atât elementele perene ale culturii românești, cât și valențele universale ale acesteia, care o integrează pe deplin în Patrimoniul Mondial al Umanității.
Documente