Pe 1 septembrie celebrăm Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării!
Articol publicat pe 01-09-2021
Delta Dunării, o tânără formaţiune de relief în continuă consolidare, reprezintă una dintre cele mai importante regiuni turistice ale României, prin originalitatea peisajului său (relief, apă, vegetaţie, faună) și a așezărilor umane.
La sfârșitul celor 2860 km parcurși, de la izvoare (Donaueschingen - Pădurea Neagră din Germania) până la Marea Neagră (vechiul Pontus Euxinus), Dunărea construiește de peste 12.000 de ani una dintre cele mai frumoase delte din Europa și din lume. Chiar dacă se află pe locul doi în Europa (după Volga) și pe locul 22 la nivel global, pentru bogăţia peisajului și faunei sale, unde păsările sunt elementul cel mai semnificativ, Delta prezintă un interes special din toate punctele de vedere: știinţific, turistic și chiar economic.
Deţinând Diploma Europeană a Ariilor Protejate (din 2000), valoarea patrimoniului natural al Deltei Dunării este recunoscută la nivel internaţional: ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO (din 1991), ca parte a Programului UNESCO „Omul și Biosfera” (MAB, din 1990), ca sit RAMSAR - zonă umedă deosebit de importantă pentru păsările de apă (din 1991), ca sit Natura 2000 (din 2007).
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost înfiinţată în 1990 pentru a implementa măsurile de management necesare asigurării conservării patrimoniului natural și dezvoltării durabile a regiunii.