Pledoarie pentru patrimoniul intangibil - Tradiții și meserii pe Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial
Articol publicat pe 25-10-2019
Comisia Națională a României pentru UNESCO organizează în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie intâlnirea finală din cadrul proiectului educațional subregional PLEDOARIE PENTRU PATRIMONIUL INTANGIBIL - Tradiții și meserii pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, organizat pe parcursul anului 2019, proiect care urmărește conectarea și schimbul de experiențe, cunoștințe și bune practici între școli, comunități și autorități privind meșteșugul realizarii de covoare de perete și practicile culturale asociate zilei de 1 martie.
Scopul proiectului este protejarea și promovarea tradițiilor autentice legate de aceste practici în rândul elevilor și profesorilor prin programe educaționale informale. La evenimentele din cadrul proiectului și-au anunțat participarea echipe (coordonator proiect / profesor și elevi 12-17 ani - fete și băieți) din școli asociate UNESCO din România, Bulgaria, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Ucraina.
Reuniunea de la București se bucură de aprecierea UNESCO Paris și a fost onorată cu un mesaj din partea dnei Sabine Detzel, coordonator internațional al rețelei de școli asociate UNESCO (ASPnet).
Pe agenda intâlnirii sunt incluse o serie de activități, dintre care menționăm:
29 oct. 2019 - Conferința pe tema "PLEDOARIE PENTRU PATRIMONIUL INTANGIBIL - Tradiții și meserii pe Lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial" și vizită de documentare la Muzeul Țăranului Român.
La Conferință și-au anunțat participarea și vor susține prezentări Conf.univ.dr. Ioana Ruxandra Fruntelată, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti (Legende populare româneşti despre Mărţişor: componenta narativă a patrimoniului cultural), dr. Corina Popescu, Cadru didactic asociat, Facultatea de Litere, Universitatea din București (De la scoarță, la scoarțe. O mică istorie a simbolurilor), prof. dr. Roxana Zanea, Colegiul Național Octav Onicescu, istoric de artă, coordonator proiect Patrimoniul Educativ (Patrimoniul naţional imaterial – dimensiune esenţialã a culturii), dr. Olesea Gîrlea, cercetător științific superior, Director, Centrul de Literatură și Foclor Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hașdeu” al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Rep. Moldova (1 Martie în Republica Moldova: tradiție și continuitate), precum și echipe din instituții de invățământ din România, Bulgaria, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Ucraina.
30 oct. 2019 – Vizită de documentare la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" și intâlnire cu elevi și cadre didactice la Liceul Teoretic Dante Alighieri, una dintre instituțiile de invățământ românești participante în proiect, alături de Colegiul German Goethe și Colegiul Național Octav Onicescu.
31 oct 2019 – Vizită de documentare la Muzeul Județean de Istorie Prahova, Ploiești (Ploiești - Muzeul Ceasului Nicolae Simache, Urlați – Muzeul Conacul Bellu, Vălenii de Munte – Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului).
1 nov. 2019 - Vernisajul expoziției de artă fotografică „Zestrea Vie Românească” și a expoziției cu lucrările realizate de participanții la proiect pe parcursul desfășurării acestuia.
Expoziţia personală de artă fotografică „Zestrea Vie Românească” a artistului băimărean Ilie Tudorel este o expoziţie-eveniment care îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante valori ale patrimoniului cultural tradiţional din România. In expoziţie vor fi prezentate într-un număr de peste 90 de lucrări de artă fotografică înrămate, unele de mari dimensiuni, cele mai valoroase elemente ale tradiţiilor, datinilor şi obiceiurilor din cadrul patrimoniului cultural tradiţional tangibil şi intangibil (inclusiv UNESCO) al României.
Fotografiile din cadrul expoziţiei reprezintă o frescă elocventă a identităţii tradiţionale româneşti, cuprinzând imagini despre portul popular, meşteşuguri şi ocupaţii rurale tradiţionale româneşti, meşteri populari, sărbători şi manifestări folclorice, tradiţii şi obiceiuri de Paşti, Crăciun şi Anul Nou, obiceiuri agrare, jocul şi dansul popular, botezul, nunta şi înmormântarea tradiţională românească, etc.
Un loc important îl ocupă în expoziţie fotografiile dedicate marilor personalităţi declarate oficial „Tezaur Uman Viu” şi mai ales cele mai reprezentative tradiţii si meşteşuguri tradiţionale româneşti prezente pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, cum sunt: Ritualul Căluşului, Doina, Tehnicile de prelucrare a ceramicii de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova, Jocul fecioresc, Tehnicile de ţesere a scoarţelor româneşti tradiţionale în România şi Republica Moldova, Practicile culturale asociate zilei de 1 martie în România, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Republica Moldova.
Toate aceste fotografii color realizate la un înalt nivel artistic se constituie într-o oglindă vie a bogăţiei culturale de care dispune poporul român şi pot fi un important vector de promovare a turismului cultural şi etno-turismului din România.
Mulțumim partenerilor noștri care susțin proiectul: Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti", Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Colegiul German Goethe, Colegiul Național Octav Onicescu, Liceul Teoretic Dante Alighieri, Asociația Millenium, Residence Hotels Bucharest, TVR.
Cristina Butescu
Manager de proiect
Expert al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO