Premiul UNESCO – Hamdan bin Rashid Al-Maktoum pentru dezvoltarea profesorilor, ediția 2021-2022
Articol publicat pe 28-07-2021
UNESCO a lansat apelul pentru desemnarea candidaților la Premiul UNESCO – Hamdan bin Rashid Al-Maktoum pentru dezvoltarea profesorilor, ediția 2021-2022.
Premiul, acordat la fiecare doi ani, onorează programe/proiecte remarcabile care contribuie la dezvoltarea sistemului educațional. Nominalizați pot fi ONG-uri, instituții de stat, institute de educație sau cercetare implicate in derularea de proiecte privind creșterea performanțelor profesorilor din toată lumea.
Procesul de aplicare și nominalizare se va desfășura exclusiv pe o platformă online. Viitorul candidat informează Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) despre intenția sa și depune proiectul cu care urmează să aplice pentru a i se emite scrisoarea de nominalizare. Numai candidații care au obținut scrisoarea de nominalizare pot solicita acces la formularul de aplicare.
Față de termenul anunțat de UNESCO pentru validarea înscrierilor pe platfoma online, respectiv 31 octombrie, data limită pentru înregistrarea dosarului la CNR UNESCO spre analiză și nominalizare este 15 octombrie 2021.
Informații suplimentare puteți găsi în documentul de mai jos.
Documente