Proiectul Comisiei ”HeRe - Heritage Revivals - Heritage for Peace” a fost declarat de către UNESCO una dintre cele mai reprezentative 5 acțiuni desfășurate la nivel mondial
Articol publicat pe 11-03-2021
Convenția pentru Protecția Bunurilor Culturale în caz de Conflict Armat adoptată la Haga (Olanda) în 1954, ca urmare a distrugerii masive a patrimoniului cultural în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este primul tratat internațional cu vocație mondială ce se concentrează exclusiv pe protecția patrimoniului cultural în caz de conflict armat.
Convenția și cele 2 Protocoale complementare (1954 și 1999) acoperă patrimoniul cultural imobil și mobil, inclusiv monumente de arhitectură, artă sau istorie, situri arheologice, opere de artă, manuscrise, cărți și alte obiecte de interes artistic, istoric sau arheologic, precum și colecții științifice diverse, indiferent de originea sau proprietatea lor.
Între structurile de guvernanță ale acestor 3 tratate internaționale, Comitetul celui de-al Doilea Protocol este organul executiv interguvernamental, compus din 12 State Părți, îndreptățit să îndeplinească o serie de funcții pentru implementarea celui de-al Doilea Protocol.
La cea de-a 15-a reuniune a Comitetului, în decembrie 2020, proiectul „HeRe – Heritage Revivals – Heritage for Peace”, conceput și implementat de Comisia Națională a României pentru UNESCO în anul 2019, a fost declarat una dintre cele mai reprezentative 5 acțiuni desfășurate la nivel mondial în cadrul Convențiilor și programelor culturale. Mai mult, Comitetul a decis să lanseze un Program Tematic privind Patrimoniul pentru Pace, consolidând rolul patrimoniului în prevenirea conflictelor, în situațiile de conflict, în soluționarea conflictelor și ca instrument de recuperare post-conflict.
Proiectul HeRe a creat un spațiu de discuții și un schimb internațional de bune practici privind protejarea patrimoniului cultural și natural aflat deja în pericol, abordând și contribuția patrimoniului la construirea unei culturi a păcii. Proiectul a explorat sinergiile dintre 3 Convenții care protejează patrimoniul: Convenția din 1972 privind protecția patrimoniului cultural și natural mondial, Convenția de la Haga din 1954 pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat (și cele 2 Protocoale ale sale), Convenția din 1970 privind mijloacele de interzicere și prevenire a importului, exportului și transferului de proprietate ilicite a bunurilor culturale. La reuniunea internațională a proiectului HeRe, desfășurată la București, au participat reprezentanți din Guverne, ONG-uri internaționale, universități, mass-media, provenind din 18 țări din Africa, Europa de Est, America Latină, Europa de Vest și America de Nord - și 2 entități ONU - UNESCO și UNODC.
În contextul lansării Programului Tematic UNESCO privind Patrimoniul pentru Pace, inspirat de proiectul „HeRe – Heritage Revivals – Heritage for Peace”, la sugestia UNESCO (Cultural Heritage Protection Treaties Unit), Comisia Națională a României pentru UNESCO intenționează să lanseze o inițiativă privind pilotarea acestui program pe plan național și să constituie un grup de lucru inter-instituțional.
Aflați mai multe despre proiectul HeRe
aici.