Reuniune de lucru cu catedrele UNESCO din România, 5 mai
Articol publicat pe 07-05-2021
În cadrul reuniunii online cu catedrele UNESCO din România, ne-am propus să întărim colaborarea dintre instituțiile noastre și să contribuim mai bine la împlinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă în România și în afara țării. Știați că în România există 8 catedre UNESCO?
- Instruire și cercetare aplicată dezvoltării afacerilor în țările aflate în conversie economică, înființată în 1995, Academia de Studii Economice din București
- Interculturalitate, Bună Guvernanță și Dezvoltare Durabilă, 1999, Universitatea București
- Tehnologia Informației, 2000, Universitatea din Oradea
- Dezvoltare Durabilă prin Cercetare și Educaţie în Fizica Modernă, 2010, Fundaţia „Horia Hulubei”, Măgurele, jud. Ilfov
- Managementul Calităţii în Educaţia Universitară și Învăţarea pe Tot Parcursul Vieţii, 2011, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
- Politici în Știinţă și Inovare, 2012, Școala Naţională de Studii Politice și Administrative din București
- Cultura Drepturilor Omului și Educația pentru Dezvoltare Durabilă în Învățământul Preșcolar și Primar, 2018, Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” din București
- Inginerie pentru Societate, 2018, Universitatea Politehnică din București