Reuniunea Deschisă a Catedrelor UNESCO pe tema Educației pentru Dezvoltare Durabilă, în cadrul celei de-a treia Conferințe Internaționale de Economie și Științe Sociale
Articol publicat pe 29-10-2020
În perioada 15 - 16 octombrie, Academia de Studii Economice din București a organizat cea de-a treia Conferință Internațională de Economie și Științe Sociale (ICESS) privind modelele de afaceri inovatoare necesare pentru a reporni economia globală.
Această conferință a oferit cadrelor universitare și tuturor celor interesați de științe economice și sociale oportunitatea să discute și să facă schimb de idei de cercetare, în special în lumina crizei recente determinate de COVID-19. Cercetători, doctoranzi și practicieni au contribuit cu articole pe teme legate de noi modele în antreprenoriat și inovație, durabilitate și educație, știința datelor și digitalizare, marketing și finanțe, care vor dezvolta post-criză instrumente inovatoare pentru țări, întreprinderi și educație.
În cadrul Conferinței, a fost organizată și Reuniunea Deschisă a Catedrelor UNESCO pe tema Educației pentru Dezvoltare Durabilă, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Dna Daniela Zaharia, Secretar - General, s-a alăturat experților Catedrelor UNESCO din Europa pentru a discuta despre accesul la educație de calitate privind dezvoltarea durabilă la toate nivelurile și în toate contextele sociale, despre cum să transformăm societatea reorientând educația și ajutând oamenii să dezvolte cunoștințe, abilități, valori și comportamente necesare dezvoltării durabile.
Cu o populație mondială de 7 miliarde de oameni și resurse naturale limitate, noi, ca indivizi și societăți, trebuie să învățăm să trăim împreună în mod durabil. Trebuie să acționăm în mod responsabil pe baza înțelegerii că ceea ce facem astăzi poate avea implicații asupra vieții oamenilor și a planetei în viitor. Educația pentru Dezvoltare Durabilă (ESD) îi împuternicește pe oameni să schimbe modul în care gândesc și să lucreze către un viitor durabil. UNESCO susține includerea problemelor de dezvoltare durabilă, precum schimbările climatice și biodiversitatea, în procesele de predare și învățare. Persoanele sunt încurajate să fie actori responsabili care rezolvă provocările, respectă diversitatea culturală și contribuie la crearea unei lumi mai durabile.
Programul complet al Conferinței ICESS este disponibil mai jos.
Documente