Comisia Naţională a României pentru UNESCO, în parteneriat cu Alumnus Club pentru UNESCO, Colegiul UCECOM „Spiru Haret”, Federaţia Română a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO, Federaţia Europeană a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO, organizează la Bucureşti, în perioada 3 – 11 octombrie 2015, a VII – a editie a proiectului METAMORFOZE. Proiectul Metamorfoze se înscrie în lunga tradiţie a proiectelor cu caracter internaţional pe care Alumnus Club pentru UNESCO le dezvoltă de 15 ani. Proiectul METAMORFOZE isi propune sa susţina identitatile culturale europene şi sa valorifice diversitatea etnografica a ţărilor participante.
Anul acesta proiectul are ca invitaţi tineri, membri ai cluburilor şi asociaţiilor pentru UNESCO din: Armenia, Belarus, Bulgaria, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Moldova, Polonia, Portugalia, Federaţia Rusă, Serbia, Turcia, Ucraina şi România. Editia 2015 este dedicata tradiţiilor culinare europene, urmând a găzdui o serie de workshop-uri în care tinerii invitaţi vor pregăti reţete tradiţionale din cadrul patrimoniului imaterial al ţărilor din care provin.
Proiectul va beneficia de un produs cultural pe măsură, o carte de bucate ce va reflecta diversitatea gastronomiei tradiţionale europene. Cartea va fi prezentată la Conferinţa Generală UNESCO de la Paris din luna noiembrie 2015.
Detalii legate de proiect şi desfăşurarea acestuia pot fi consultate la urmatoarele adrese:
http://youthandmuseums.org/alumnus
https://www.facebook.com/AlumnusClubPentruUnesco
https://www.facebook.com/pages/Project-Metamorphoses-a-space-for-European-Identity