Un secol de cooperare intelectuală. Repere istorice și diplomatice.
Articol publicat pe 30-09-2021
Comisia Națională a României pentru UNESCO, cu sprijinul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română, a organizat pe 30 septembrie 2021 masa rotundă „Un secol de cooperare intelectuală. Repere istorice și diplomatice”.
Evenimentul se înscrie într-un dublu context aniversar, pe de-o parte împlinirea, la 27 iulie 2021, a 65 de ani de aderare a României la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, iar de cealaltă parte, 100 de ani de la prezentarea Raportului Negulescu-Poullet-Ferraris, care solicita, la 21 septembrie 1921, întărirea cooperării intelectuale între statele Ligii Națiunilor și care reprezintă actul de naștere al Comisiei Internaționale de Cooperare Intelectuală, instituție unanim considerată de către istorici drept antecesoarea UNESCO, pe nedrept neglijată astăzi (vezi Jean-Jacques Renoliet, „l’Unesco oubliée. La Société des Nations et la coopération intellectuelle” (1919-1946), Éditions de la Sorbonne, 1981).
Scopul organizatorilor a vizat trei paliere principale. În primul rând, este vorba de cartografia evoluțiilor istorice, conceptuale și instituționale ale cooperării intelectuale internaționale. De asemenea, scopul reuniunii este și acela de a face o analiză a continuităților și discontinuităților care apropie sau separă Comisia Internațională de Cooperare Intelectuală și instituții subsecvente precum Institutul Internațional de Cooperare Intelectuală sau Comitetele Naționale de UNESCO și rețeaua lor instituțională specifică. Nu în ultimul rând, cel de-al treilea palier vizează inventarierea inițiativelor românești de sincronizare la acest demers mondial.
Participanții la reuniune, prestigioși istorici, juriști, diplomați și specialiști în relații internaționale au analizat principalele jaloane ale acțiunilor de cooperare intelectuală internațională în care a fost implicată România în ultima sută de ani.
Înregistrarea întâlnirii poate fi urmărită pe canalul de YouTube al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Documente