UNESCO și Nestlé vor sprijini 100 de proiecte de tineret din întreaga lume
Articol publicat pe 21-03-2025
UNESCO și Nestlé au semnat pe 18 martie 2025 un acord pentru a sprijini 100 de proiecte de tineret din întreaga lume prin granturi, formare, mentorat și rețele. Va fi mobilizat un buget de peste 1,7 milioane USD.
Nestlé a decis să se alăture eforturilor UNESCO prin mobilizarea a 1,55 milioane CHF (aproximativ 1,7 milioane USD) pentru a sprijini inițiativele privind clima și durabilitatea mediului ale tinerilor lideri, organizațiilor conduse de tineri, rețelelor sau întreprinderilor din 5 regiuni: Africa, regiunea arabă, Asia și Pacificul, Europa și America de Nord, precum și America Latină și Caraibe.
O sută de granturi vor fi acordate pentru inovații în strategiile de atenuare a schimărilor climatice și adaptare la acestea, inclusiv dezvoltarea sistemelor alimentare durabile, practici agricole regenerative și ambalaje durabile.
O fază pilot de succes a proiectului s-a derulat în 2023-2024. Aceasta a acoperit 12 țări din America Latină și a fost finanțat cu 500 000 USD. Intitulat Impulso Joven, proiectul pilot a acordat subvenții unui număr de 20 de tineri lideri și organizații, având un impact direct sau indirect asupra a peste 130 000 de persoane. Trei tineri care au primit subvenții în timpul fazei pilot s-au deplasat săptămâna aceasta la sediul UNESCO pentru a explica modul în care au beneficiat de această experiență:
Acordul dintre UNESCO și Nestlé va oferi, de asemenea, oportunități de formare, mentorat și creare de rețele, cu scopul de a ajuta direct sau indirect 500 000 de persoane.
INIȚIATIVA UNESCO IMPACTUL TINERILOR - PENTRU CĂ TU CONTEZI - Pentru sustenabilitatea mediului și acțiuni climatice
YOUTH IMPACT - BECAUSE YOU MATTER - For Environmental Sustainability and Climate Action
Este o inițiativă condusă de UNESCO în colaborare cu Nestlé, susținută de Nestlé Youth Entrepreneurship Platform. Aceasta urmărește să sprijine tinerii să își ajute comunitățile prin acțiuni climatice și inițiative de durabilitate a mediului, oferindu-le resursele și competențele necesare pentru a-și pune în aplicare proiectele inovatoare.
În acest scop, 100 de lideri de proiect vor fi selectați la nivel mondial pentru a primi grantul în valoare de 8500 USD.
Aplicațiile sunt deschise până la data de 8 aprilie și pot fi făcute online, aici:
Sunt căutate proiecte conduse de tineri axate pe durabilitatea mediului și acțiunile climatice, cu accent pe:
- atenuarea schimbărilor climatice și
- strategiile de adaptare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și încetinirea încălzirii globale.
Acestea trebuie să aibă ca obiective:
* promovarea economiilor cu emisii reduse de dioxid de carbon prin utilizarea durabilă a surselor de energie regenerabilă,
* consolidarea educației și sensibilizării publicului,
* evaluarea riscurilor legate de climă pentru siturile naturale și culturale desemnate,
* consolidarea rezilienței ecosistemelor pentru a atenua efectele în cascadă asupra mijloacelor de subzistență umane
* susținerea principiilor etice precum justiția climatică, durabilitatea, solidaritatea și protecția generațiilor viitoare.
Toate cererile trebuie să fie depuse în limba engleză.
Termenii și condițiile acestei cereri sunt disponibile la acest
link