Zilele Patrimoniului Mondial UNESCO din România – 2019
Articol publicat pe 07-11-2019
În perioada 12-16 noiembrie 2019 se organizează la Baia Mare „Zilele Patrimoniului Mondial UNESCO din România – 2019” prilej cu care se va sărbători în judeţul Maramureş „Ziua Naţională a Patrimoniului Mondial UNESCO din România – 16.11.2019”.
Iniţiatorul şi organizatorul evenimentelor culturale este artistul fotograf Tudorel ILIE din Baia Mare în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare şi Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare.
Judeţul Maramureş se mândreşte cu opt biserici de lemn care sunt înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1999. De asemenea în anul 2017 au fost incluşi în Patrimoniul Mondial UNESCO codrii seculari din zonele Strâmbu-Băiuţ şi Groşii Ţibleşului (Izvorul Şurii şi Preluci), în cadrul sitului „Păduri seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei”.
Obiectivul „Zilelor Patrimoniului Mondial UNESCO din România – 2019” este să facă cunoscute publicului larg valorile patrimoniului tangibil și intangibil ale României înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Programul „Zilelor Patrimoniului Mondial UNESCO din România – Baia Mare - 2019”:
12 noiembrie 2019 - Salonul Artelor de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, judeţul Maramureş.
- orele 17.00: Deschiderea festivă a „Zilelor Patrimoniului Mondial UNESCO din România – Baia Mare - 2019”. Expoziţie tematică de carte pentru promovarea patrimoniului tangibil și intangibil al României înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO cât şi a altor valori ale Patrimoniului Mondial UNESCO din întreaga lume.
- orele 17.30: Vernisajul expoziţiei personale de artă fotografică autor Tudorel ILIE „ BRÂNCUŞI – Calea nesfârşită a luminii”. Expoziţia este un demers de susţinere a candidaturii Ansamblului monumental „Calea Eroilor” de Constantin Brâncuşi, din Târgu-Jiu, de a fi înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
13-14 noiembrie 2019 - Salonul Artelor de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”din Baia Mare, judeţul Maramureş.
- orele 12.00 - Proiecţie digiporama „Comorile UNESCO-România”- Tudorel ILIE.
15 noiembrie 2019 - Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, judeţul Maramureş – în incinta expoziţiei personale de artă fotografică „Comorile României” ( donaţie a artistului Tudorel ILIE ) .
- orele 11.00 - Evenimentul „Comorile UNESCO ale Maramureşului”. Vor fi pe larg prezentate bisericile maramureşene de lemn şi codrii seculari din Strâmbu-Băiuţ, ce sunt înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Expoziţia de artă fotografică „Comorile României” donată de artistul Tudorel ILIE pentru scop didactic Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare prezintă într-un mare număr de lucrări de artă fotografică înrămate cele mai valoroase locaţii, monumente sau sit-uri arheologice ale patrimoniului românesc tangibil recunoscute pe plan mondial (aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO):
- Biserici pictate din nordul Moldovei (Arbore, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Pătrăuţi, Probota, Suceava şi Voroneţ) aflate în judeţul Suceava;
- Fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei (Sarmizegetusa Regia, Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna) aflate în judeţele Hunedoara şi Alba;
- Centrul istoric al oraşului Sighişoara, judeţul Mureş;
- Mânăstirea Hurezi, aflată în Horezu, judeţul Vâlcea;
- Sate cu biserici fortificate din centrul Transilvaniei (Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz,Valea Viilor,Viscri) aflate în judeţele Alba, Braşov, Harghita, Mureş şi Sibiu;
- Biserici de lemn din Maramureş ( Bârsana, Budeşti-Josani, Deseşti, Ieud-Deal, Plopiş, Poienile-Izei, Rogoz, Şurdeşti) aflate în judeţul Maramureş.
Mai este prezentat şi patrimoniul natural în imagini:
- Delta Dunării, judeţul Tulcea;
- Pădurile primare şi bătrâne de fag din Carpaţi (Strâmbu-Baiuţ şi Groşii Ţibleşului), judeţul Maramureş.
Patrimoniul intangibil este reprezentat prin imagini despre tradiţii şi meşteşuguri tradiţionale româneşti prezente pe Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO, cum sunt:
- Colindatul de ceată bărbătească;
- Doina;
- Tehnicile de prelucrare a ceramicii de Horezu, judeţul Vâlcea;
- Jocul fecioresc din România;
- Tehnicile de ţesere a scoarţelor româneşti tradiţionale;
- Practicile culturale asociate zilei de 1 martie;
- Ritualul căluşului.
Expoziţia personală de artă fotografică itinerantă „Comorile României” a parcurs deja toate regiunile istorice ale României şi a fost expusă în cadrul comunităţilor istorice româneşti din Ungaria şi Ucraina, în cadrul unui turneu derulat în perioada 2018-2019.
Prezentare activitate artistică Tudorel ILIE – Baia Mare
Tudorel ILIE este un artist fotograf din Baia Mare, judeţul Maramureş, România, născut în 9 octombrie 1961 la Ardud, judeţul Satu Mare, România. Este membru al Uniunii Creatorilor Profesionişti (U.C.P.) sucursala Baia Mare şi al Asociaţiei Internaţionale „Euro Foto Art”. Este preşedinte al Clubului Foto-Video din cadrul O.N.G. Asociaţia „Millennium” din Baia Mare. Artistul a fost prezent în 124 expoziţii de artă fotografică, din care 64 de expoziţii personale şi 60 expoziţii de grup în diverse aşezaminte de cultură din România, Belgia, China, Polonia, Ungaria şi Ucraina. Această intensă activitate expoziţională a fost reflectată în numeroase publicaţii scrise din ţară şi din străinătate, precum şi în presa on-line. În anul 2015 i s-a acordat „Premiul de Excelenţă” de către revista „Gazeta de Maramureş”. În anul 2019 i s-a acordat titlul de „Ambasador al turismului maramureşean” pentru merite deosebite în promovarea culturii şi tradiţiilor de către Consiliul Judeţean Maramureş. A participat la mai multe concursuri de fotografie şi a primit premiul I la concursul naţional de artă fotografică „Ipostaze Etnografice” 2019. A desfăşurat mai multe proiecte culturale sub patronajul sau în parteneriat cu Comisia Naţională a României pentru UNESCO din Bucureşti. Fotografiile sale au fost publicate în albumele de artă fotografică „Romania Photography Exhibition in Zhuhai 2018 China”, „Stilul de viaţă european în Transilvania de Nord”, „Fotoetnografica”, „Dialog…”, revistele de cultură „Familia Română”, „Cetatea Literară”, „Porţile Nordului”, „Biblioteca Septen- trionalis”, revista internaţională de turism „ BeTUI ” şi „ DertourLife ”, „Zi-de- Zi– Oradea & Bihor”, albumul turistic CAREI precum şi în numeroase cărţi.