Ziua Internațională a Fetei 2021
Articol publicat pe 11-10-2021
La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat 11 octombrie Ziua Internațională a Fetei, pentru a recunoaște drepturile fetelor și provocările cu care acestea se confruntă în întreaga lume (abandon școlar, căsătorii forțate, muncă forțată, etc). Egalitatea de gen este o prioritate globală pentru UNESCO, iar sprijinul acordat fetelor tinere, formarea lor și abilitarea acestora de a-și face auzite vocile și ideile sunt factori determinanți pentru dezvoltarea durabilă și pace.
Comisia Națională a României pentru UNESCO acționează pentru ca această prioritate să devină o realitate cotidiană și nu doar o sărbătoare a zilei de 11 octombrie.
De Ziua Internațională a Fetei 2021, UNESCO organizează un eveniment în parteneriat cu Plan International și Ministerul francez al Europei și Afacerilor Externe. Tema din acest an, "Generație digitală. Generația noastră" recunoaște transformările profunde care au avut loc pe măsură ce multe țări s-au orientat spre educație de înaltă tehnologie pentru a asigura continuitatea învățării în timpul pandemiei COVID-19 și ce înseamnă acest lucru pentru fete, care datorită decalajului digital de gen sunt mai susceptibile decât băieții să piardă prețioase oportunități de învățare.
Punând tinerii în centrul atenției, acest eveniment explorează modul de a elimina accesul disproporționat la digital pe criterii de gen și diferențele de competențe, modul de a sprijini spațiile online sigure și de a valorifica puterea tehnologiei pentru a promova educația fetelor și femeilor și a se asigura că fetele sunt împuternicite să-și maximizează potențialul atât online, cât și offline.
De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi lansate noi cercetări, inclusiv studiul UNESCO cu privire la dimensiunile de gen ale închiderii școlilor în timpul COVID-19, dezvoltat în cadrul Coaliției pentru educație globală a UNESCO, cu dovezi recente colectate de Consiliul pentru populație, precum și raportul Plan International 2021 despre statutul fetelor în lume.
Urmăriți
live.