Ziua mondială a patrimoniului audio-vizual celebrată la Universitatea de Vest din Timișoara
Articol publicat pe 27-10-2023
În fiecare an, pe 27 octombrie, statele membre UNESCO sărbătoresc ziua mondială a patrimoniului audio-vizual.
În acest context Universitatea de Vest din Timișoara, prin centrul de studii RHeA (Research Center for Heritage and Anthropology), a organizat workshopul internațional "Recitind tradițiile. Câteva exemple de valorizare a documentelor audio-vizuale", în regim hibrid. Evenimentul a fost organizat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
De asemenea, cu acest prilej a fost lansată și seria de activități Recitind tradițiile. Patrimoniul audiovizual pe înțelesul tinerelor generații, dedicate elevilor din mediul preuniversitar, care vor fi derulate până la sfârșitul anul 2023.
Activitățile derulate de Universitatea de Vest din Timișoara contribuie la punerea în valoare a patrimoniului audiovizual, în special a unor elemente care nu sunt accesibile și cunoscute unui public larg. Prin activitățile prevăzute, proiectul conștientizează participanții vis-a-vis de nevoia de protejare și promovare a diversității patrimoniului audiovizual și a formelor sale de expresie. Astfel, aceste activități vor explora și disemina o parte din conținutul audiovizual existent în Arhiva de Folclor Timișoara, digitalizat în ultimii ani. Universitatea de Vest din Timișoara are o importantă componentă de deschidere a patrimoniului cultural către tinerele generații.